Multe isi au locul aici pe pamant , la un pas de noi, asezate cu voia sau fara de voia noastra , insa cu scopuri precise si cu delimitari exacte .
Totul se leaga ca intr-un puzzle neterminat , cand cauti cu disperare piesa potrivita , ratacita cine stie pe unde . Uneori mai gresim , alegem prost, ni se pare ca e bine si ne dam seama abia cand vedem ca piesa nu se potriveste . Avem voie la multe incercari, de asta ne-o si luam in cap si dam apoi cu el de toti peretii …, gresim o data , de doua ori .. important este sa continuam .Azi punem o piesa , maine alta , la un moment dat ne vom opri, dar atunci trebuie sa avem tot jocul completat.
Adevaratii jucatori nu abandoneaza niciodata , nu lasa goluri in urma lor si in sufletele celorlalti , desi poate finalul jocului e cel mai greu.
Joc si joaca. Viata e doar un joc , care nu implica o mare competitie , nu are un punct , o destinatie finala , la care trebuie si trebuie sa jungem neaparat , intr-un anumit timp si incalcand orice regula.
Viata e bucuria jocului cinstit , e premiul binemeritat, pentru ca ai fost ales sa joci sau sa te joci …Cand te impiedici si cazi , construiesti repede o cusca mica , doar pentru tine ,o asezi frumos intr-un loc intunecos , ascuns si te retragi din joc cu ochi aprinsi si cu miorlaituri in glas ….lancezeala si plansul de mila se-ncheie cand iti dai seama ca jocul merge inainte si fara tine , deoarece altul ti-a luat locul si-l joaca mult mai prost … sau mult mai bine. Omul potrivit la locul potrivit.
Iti place cand viata o ia inaintea ta si tu alergi grabit sa o prinzi din urma …iti place sa-i dai drumul asemenea unui zmeu, intr-o zi senina de vara , sa-l urmaresti pas cu pas , mut de uimire , sa ti se faca stomacul ghem cand vezi cate un nor pe cer, de frica sa nu-ti strice jocul . Iti place sa fii surprins , sa devii mic de uimire , imaginandu-ti cum te vezi de sus , din dreptul zmeului , un punct , un fir de nisip …esti fermecat de o vraja si tresari ca un copil in fata primei carti ilustrate de povesti.
N-as vrea sa va stric bucuria , asa cum n-as vrea nici furtuna sa va doboare zmeul…depinde doar de voi cat de bine stiti sa-l dirijati , totul sta in mainile si in puterea voastra .

eu.tanar.liberal.

Dimineatza aud un telefon care suna de parca ar vrea sa-mi sparga creierii, incerc sa localizez nemernicul, dar e prea greu, tot ce vreau e sa se opreasca, insa saracia tot suna si suna!!!!

Chiar nu-l mai support; incerc sa-mi coordonez mana spre el, dar mana nimic, parka nu vrea, sta tintuita, desi vreau sa opresc alarma, ah chiar nu mai suport sunetul asta care ar fi in stare sa ridice si mortii asa ca imi adun fortele si cu greu ma ridic, gata, sunt in picioare si cu mare satisfactie opresc alarma, victorie!!!

Linistea se instaureaza in camera, desi inca-mi simt timpanele cum vibreaza. Ma uit la ceas si ma ia groaza : e 7:30. Cum??? 7:30 !!! Nu-mi vine sa cred, dar subconstientul meu ma linisteste “hei nu te panica, cred ca ochii iti joaca feste, e imposibil sa fie 7 jumate, ca doar ai pus telefonul sa sune la fix, esti inca adormit, spala-te putin pe ochi revin-oti!” si ajung in baie, Doamne ce frig e aici!!…brrrr….arunc o privire asupra locatiei si vad cum imi zambesc metalic doi robineti care parca imprastie cu luciul lor prin toata baia frigul de afara, imi iau inima-n dinti si ma apropii… sa fiu al naibii de ma spal pe frigul asta cu apa rece si parka cu miscari mecanice mana ia directia robinetului de apa calda, dau sa deschid robinetul, ma iau toti fiorii, e asa de rece ca mi-a inghetat mana, si…si…nenorocitul nu vrea sub nici o forma sa se deschida! incerc sa nu ma enervez, e mult prea dimineatza pentru asa ceva, mai incerc odata…si incet observ ca parca ar vrea sa colaboreze cu mine, gata,dau drumul la apa, o las putin sa curga sa vina apa calda, imi ridic privirea si observ cum aburii calzi ai respiratiei mele se izbesc nevinovati de oglinda, iar in urma lor rasare un chip pe jumatate adormit…Doamne, ce cearcane am…am mai imbatranit cu o zi…imi cercetez putin fata…ah…am mai localizat inca doua riduri in devenire…nuuuu!!!…am doar 23 de ani, usor dezamagit ma aplec spre chiuveta, gata e timpul sa ma trezesc de-a binelea.

Dar apa e mult prea fierbinte acum …ahhh, la naiba, iar am lasat-o sa curga prea mult…in sfarsit ii reglez temperatura, ma spal, gata cam ar fi timpul sa ma imbrac, apoi sa fac o vizita prin bucatarie si in final sa-mi parasesc cuibul si sa plec la cursuri, dar mi-i asa un somn…in fine parasesc zona arctica si plec sa ma imbrac, intru-n camera la mine, si incet incep sa-mi aleg hainele cu care as vrea sa ma imbrac…hmm…cu asta am fost parka alaltatieri…pantalonii astia nu merg cu geaca…si fara sa vreau imi arunc o privire la ceas…nu-mi vine sa cred ochilor e 7:40. 7:40!!!!!!!!!! NUUUU!!!!! iar o sa intarzii la primul curs…si am cu decanul azi, nuuu!!!! la naiba la naiba LA NAIBAAA!!!! daca nu-si respecta programul si nu vine la 8:20, cum vine el de obicei, ca doar e decan, am pus-o si asa ca asta e dus cu pluta, comunisto-psd-ist, o sa ma tina minte si la examen, la cat sunt eu de studios, o sa ma pice mai mult ca sigur!!!! E 7:43, deja sunt imbracat, daca mai stau sa mananc o sa ajung tarziu mai mult ca sigur, sarim peste micul dejun, ma incalt si dau sa deschid usa, usa nimic…mai incerc odata si usa nimic….dobitocule, usa e unchisa cu cheia ca doar a plecat tata dimineatza la munca ….

Da, e clar…stii cum se zice in popor…”ziua buna se cunoaste de dimineata”…zi buna pe naiba sa ma ia…in loc sa ma trezesc la 7 fix am raspuns apelului la 7 jumate, am tras de robinetii aia nenorociti pana am deschis unu’, nu am timp sa mananc, mai mult ca sigur o sa intarzii la curs si dupa ce ca deja sunt in intarziere am si usa inchisa si habar nu am pe unde mi-or fi cheile…perfect!!! Mai rau de atat ce poate sa fie??? …a da, sa astept juma de ora pana o sa vina un maxi-taxi…sa prind toate semafoarele pe rosu…sa ma asculte la seminar…si sa ma cert cu Ioana dupa cursuri…la naiba…la cum mi-a mers pana acum sint sigur ca asa se va intampla…sunt pachet de nervi!!! nu cred ca pot fi mai nervos de atat, dar mereu exista loc si de mai bine, nu-mi fac probleme, deseara ma duc la partid…sigur va fi cineva la sediu, mereu e cineva la sediu, si o sa dau muzica la maxim, o sa fac o partida serioasa de tenis in care o sa tip si o sa urlu de-o sa-mi iasa toti nervii si o sa ma gasesc si cu Ioana, iar ea pentru ca iubeste o sa ma ierte si o sa treaca cu vederea faptul ca mai devreme am fost un nemernic:D…abia astept sa ajung deseara la partid!!

Eu.tinar.liberal

A fost una dintre vorbele de duh ale domnului Mircea Diaconu, care au răsunat în sala de conferinţe din complexul Paradis, oraşul Victoria. Dânsul nu a vrut sa ne înveţe ce e politica, ci mai degrabă cum să nu o dezumanizăm. Căci până la urmă acesta e un sistem cu oameni, pentru oameni şi ca să-l facem sa funcţioneze, trebuie mai întâi să funcţionăm noi.

La cea de-a şasea ediţie a şcolii politice I.C.Brătianu, cu toţii am funcţionat. Am pus bazele unor proiecte mici, da’ bune, care pot fi finalizate cu succes, am ascultat experienţe de viaţă ale unor oameni realizaţi, am pus întrebări şi ni s-a stărnit apetitul pentru dezbateri. Am obosit, ascultând cifre şi statistici, am zâmbit cu nonsalanţă la (nenumăratele) poze de grup, ne-am amuzat pe seama unor istorioare haioase dar din toate acestea am învăţat.                           

De precizat că mâncare bună ca în Paradis nu-i niciunde, camere mai încăpătoare decât la Hotel Central n-ai să vezi, pălincă mai de foc n-ai sa bei (zice lumea). La superlativ au fost şi oamenii, de la mare la mic, unii mai rezistenţi în situaţii de criză decât alţii – somn, nesomn şa.

Personal, mi-am sarbătorit cea mai frumoasă zi de naştere cu oameni minunaţi, nu la fel de rezistenţi la dans ca mine, dar suficient de motivaţi. Ne-am înroşit obrajii de pupături (vin la pachet cu urările) şi ne-am distrat 3 zile şi 3 nopţi de nu mai existau graniţe între judeţe. Am dovedit că fericirea nu e o cifră ! (M. Diaconu)

Apreciem eforturile unora dintre invitaţi, care au condus jumătate de zi, doar pentru a sta de vorbă cu noi 2 ore şi mulţumim organizatorilor că nu am dus lipsă de nimic.

Felicit prieteniile înnodate (m-am înroşit) şi vă doresc tuturora: ţineţi mereu aproape!

Imi permit să închei cu ultima strofă din poezia recitată de dragul nostru coleg din Bucureşti :

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, de-aceea nu te cred,
oricât mi-ai spune, timpul nu-şi ascute gheara
deşi arcaşi cetii spre mine-şi reped
săgeţile vestirii, sunt tânăr. Buna seara!

Cu nostalgie,

Eu.tânăr.liberal.

P.S. plec în curând, dar nu mă îndepărtez. 

La dorinţele colegilor mei scriu această pagină de jurnal,ca să mai ieşim un pic din febra alegerilor .Aşadar, episodul “Germania”:

-Ziua 1: Căldură mare, mon cher, sau mai bine zis, mein Freund. E duminică şi pe străzile din Stuttgart nu se vede nici un suflet la orizont, fie el om, câine sau pisică. Uite-mi studenta hoinărind dezorientată prin staţia de autocar, aşteptându-şi şefa să-i arăte drumul cel bun.

-Ziua 2: Nemţii ăştia pare-mi-se că nu dorm. Incep lucrul atât de dimineaţă, încât mie nici nu mi s-au terminat visele. In orice caz, mă dezmeticesc şi îmi încep ziua dornică să învăţ cât mai mult! Dar şoc!!! Germana pe care o vorbesc oamenii ăştia parcă nu e aceeaşi pe care am învăţat-o eu la şcoală, aşa că apelez de urgenţă la engleză si surprinzător sau nu, nemţii chiar ştiu engleză, indiferent că au 20 sau 60 de ani.

-Zilele 3-7: A trecut prima săptămână şi studenta mea a învăţat suficient cât să mai dea şi la altii. Toţi oamenii sunt politicoşi şi devine o plăcere să trăieşti printre ei, şi chiar să le înveţi dialectul. Păcat doar că le place să sorteze gunoiul…în 3 categorii chiar! Uff…

-Ultima săptămână: Deja cheful de muncă s-a dus, gândul e numai acasă. E o placere să împachetezi chiar şi cu o săptămână înainte pentru că ştii ce urmează: ura şi la gară!!

-Ultima zi: într-o euforie de nedescris, îmi iau banii, bagajele şi rămas-bun de la colegi, urându-ne să ne vedem cu bine la anul, în acelaşi loc,la  aceeaşi ora:D

Inapoi pe meleagurile româneşti, îmi pare rău de ce am lăsat în urmă, şi totodată îmi pare bine de ce am in faţă…Dar ce trist că locul în care te simţi atât de bine nu-ţi e casă şi în cel care-ţi e casă nu te simţi atât de bine…

E adevărat că noi nu luăm în considerare 3 tipuri de gunoi, că nu primim bani dacă ducem înapoi pet-urile la magazin, că lăsăm câinii liberi pe străzi să se înmulţească şi că suntem prea comozi să nimerim coşul de gunoi (dăm doar pe lângă), că facem prea muuuuulte ore la şcoala şi apoi nu suntem răsplătiţi pentru ele, că legile noastre nu prea ne sprijină, că toate produsele sunt exagerat de scumpe….

…..Dar cel puţin avem uşa deschisă pentru prieteni oricând şi îi facem să se simtă ca acasă, ştim să ne distrăm şi să ne iubim indiferent de vârstă, putem să dăm de carnet cu 300 euro, nu cu 2000 şi ştim să gătim bine, nu doar să fierbem!!

Bineînţeles, puse in balanţă cele 2 argumente nu dau un rezultat pozitiv pentru patria-mamă, dar schimbarea poate începe odată cu noi! Intrebată dacă am de gând să rămân în România pe viitor, am ezitat. Dar sper într-o schimbare atat de mare, încât să-mi fie ruşine de gândul ce l-am avut cândva…

Şi acum, cu un strop de umor, ştiaţi că…

…germanii cred ca românii şi moldovenii sunt una şi aceeasi naţie, au aceeaşi cetăţenie şi vorbesc aceeaşi limbă?

…în limba germană, cuvântul “prost” înseamnă noroc? (imaginaţi-vă reacţia mea la masă, prima dată)

…nemţii nu cunosc vocile reale ale actorilor de la Hollywood, pentru că ei au absolut toate filmele dublate audio?  Văzând subtitrările noastre româneşti, au concluzionat că e prea complicat să priveşti o imagine, să auzi vocea în engleză, de exemplu, şi să mai citeşti si scrisul în limba maternă.

…duminica toate magazinele sunt închise in Germania? Dacă eşti norocos, găseşti în timpul zilei câte un cafe-bar sau restaurant, cu program scurt.

…nemţilor li se taie din salariu dacă sunt burlaci?

…părinţii nu pot lăsa copiilor firma decât dacă aceştia au lucrat în prealabil la ALTE firme, full-time, în acelaşi domeniu, pentru a demonstra că sunt capabili să ducă afacerea mai departe. Dacă nu, aceasta rămâne unor străini cu experienţă.

Interesant, nu?

Vă pup şi vă respect,

Eu.tânăr.liberal.

P.S. Let’s do it, Romania!

Tara moare si la Schela se fac alegeri. Ce poate fi mai frumos decat  ocazia de a te infinge cu  dorinta maxima de campanie direct in electoralele de la Schela, dupa o vara de abstinenta politica ?. Asa suntem noi, tinerii liberali galateni, avizi de viata politica. Pe sistemul “Cand campanie nu e, nimic nu e”,  ne-am luat steagurile dosite pe cine stie unde, tricourile de un galben usor mai sters (ca de, la prezidentiale am muncit domn’le) si, calare pe microbuze, am plecat sa facem ce stim noi mai bine. Candidatul nostru…..floarea de colt din Schela, medic, un om al cuvintelor, un mare caracter, le-a rapit inimile localnicilor veniti sa vada ce are sa le spuna viitorul edil (speram !), dar si pe copiii din ansamblul folcloric “Cununita Tepului” care au dansat (la 28 de grade cu sosete de lana in picioare) in costume traditionale romanesti. Toate bune si frumoase, dar de mancat noi ce mai bem? Si evident ca dupa o zi istovitoare pe meleagurile judetului, nimic nu se compara cu un popas la “Casa Romaneasca” (nu imi mai trebuie mici 3 luni de acum incolo) …era sa uit,  toate astea nu ar fi fost posibile fara presedintele nostru de la judet (de tineret) George Stanga (sa ne traiesti dom’ presedinte! )

Pana la actiunea viitoare, cu stima,

Eu.tinar.liberal

Una dintre cele mai complicate experiente parcurse in etapele existentei unui blog nou, incepand de la primul articol si pina la inchiderea serverului, este fara indoiala reprezentata de momentele de inceput, pentru ca evident, ai senzatia ca vorbesti la bec.

Nimeni nu te asculta. Stiu ca, teoretic, blogurile sunt extensia moderna, in acord cu societatea informationala, a jurnalelor personale. Adica, se presupune ca stii ca scrii doar pentru tine, fara ca nimeni altcineva sa te citeasca. Se presupune. Pentru ca principala diferenta intre un jurnal “clasic” si un blog, este exact posibilitatea ca altii sa citeasca ce iti trece tie prin cap sa scrii acolo.

Interactiune exprimata prin comment-uri si masurabila prin diverse metode tehnice. De aceea, poate post-urile mele nu au avut o frecventa “normala” a unui blog (Se pare ca o recomandare “optima” ar fi trei – patru pe o perioada de o saptamana).

Oricum, a fost si vacanta si pentru mine, asta a insemnat, printre altele, ca n-am facut nici politica vreo cateva luni.

Pentru un politician, experienta “vorbitului la bec” e inevitabila la un moment dat. Imaginea “clasica” a politicianului care, cu ajutorul discursului fulminant, mobilizeaza masele pentru sustinerea cauzei lui sau a partidului pe care il reprezinta, e frumoasa, bine reprezentata pe marele si micul ecran, dar nu e neaparat valabila pentru toti politicienii. Exista un singur Crin Antonescu, de exemplu. El nu are problema asta. Restul, din cand in cand, si tot mai des in ultima vreme, dupa cum se pe la televizor, vorbesc din cand in cand singuri.

De-a lungul activitatii mele politice am incercat sa cuprind in expeditie cat mai multe locuri reprezentative,sa spunem,printre care si excursia in Belgia,respectiv Bruxelles.

Pe langa statutul de capitala a Uniunii Europene,centrul   Parlamentului European si al Comisiei Europene,Bruxelles ramane cunoscut pentru minunata si delicioasa ciocolata.In magazine ca “Belgian chocolates” sau “La belgique gourmand” gasesti mii si mii de feluri de ciocolata facute din unt de cacao,iar cele mai bune sunt,fara indoiala trufele si pralinele. Dupa ce ai gustat din extraordinara ciocolata si ai savurat si celebra “gaufre avec chocolate” poti incepe sa explorezi incet,incet minunatul oras Bruxelles. Mergi intai la Grand Place – dupa denumire iti poti imagina o piata enorma inconjurata de cladiri medievale gen: Primaria Orasului sau Casa Regelui. Din respectiva piata poti porni pe stradutele inguste si pline de magazine,fiecare cu un specific anume si ajungi la Manneken Pis,baietelul simbol al orasului. De precizat ca acest baietel in secolul al XVII-lea a salvat Bruxelles-ul cand olandezii au vrut sa atace cetatea dandu-i foc,prin faptul ca micutul a urinat pe fitilul respectiv. Spre seara te poti destinde intr-unul din pub-urile din piata centrala incercand berea belgiana. De preferat cea cu gust de cirese sau piersica.

Dar,sa precizam ca nu doar m-am plimbat in tot timpul petrecut in splendidul oras ,caci am mers in vizita si la Parlamentul European, participand la o dezbatere privind doua mari probleme ce ne afecteaza pe noi,tinerii,in principal,alaturi de eurodeputatul Ramona Manescu.

Tinerii europeni,o generatie sub semnul crizei economice !

Criza si probleme economice,cu impactul pe care l-au avut pe piata muncii au lovit destul de dur intr-o categorie foarte vulnerabila:tinerii. Tinerii au avut foarte mult de suferit de pe urma crizei economice. Statistice arata ca la nivelul Uniunii Europene,una din trei personae cu varsta cuprinsa intre 15 si 24 de ani ramane fara loc de munca. In Romania situatia se agraveaza din ce in ce mai mult. Potrivit Eurostat,aproape 21 % dintre tinerii romani nu au un loc de munca iar rata somajului in randul acestora continua sa creasca. Ramona Manescu propune in acest sens ca guvernul sa promoveze masuri care sa vina in sprijinul firmelor private,prin care acestea sa creeze locuri de munca,conditionati fiind ca cea mai mare parte sa fie ocupate de tineri. Eurodeputatul roman detine pozitia de membru supleant in Comisia pentru Cultura si Educatie. Din perspective acestei pozitii,Ramona Manescu s-a ocupat de accesul tinerilor pe piata muncii si consolidarea formarii lor profesionale sau implementarea programelor de educatie si formare pentru 2010.In ce masura ne vor ajuta pe noi,tinerii,masurile ce vin din partea Ramonei Manescu,ramane de vazut,pe viitor.

Sistemul educational. Incotro ?

Este imperios necesar sa schimbam mentalitatea la nivel educational,avem nevoie de o reforma a educatiei ! Aceasta este concluzia la care am ajuns dupa aproximativ 20 de minute de discutii,cu o mica reprezentare a cadrelor didactice din Bucuresti. Frustrarea unora dintre ei era aceea ca Universitatile din Romania nu se afla in topul celor 500 de Universitati din toata lumea. O tampenie,parerea mea! Sunt multi de parere ca sistemul educational din Romania nu are nici un scop si compromite destul de mult viitorul tinerilor. Domniilor lor,invatatori,profesori etc.,mai degraba s-ar gandi ca inca din clasele primare,copilul este obligat sa  invete notiuni care depasesc capacitatea lui de percepere si intelegere,in raport cu varsta,ceea ce duce la un sentiment de repulsie fata de scoala. Numarul mare de discipline dezintereseaza liceeanul care are aproximativ 33 de ore pe saptamana (cel mai mult din Europa), si discipline care nu il ajuta cu nimic mai tarziu. Dar,putem umple mii de pagini legate de acest subiect. Pentru a nu muri,Scoala Romaneasca ar trebui reinventata. Metodele ei,parca dintr-o alta epoca,dintr-o alta realitate indeparteaza tinerii de la procesul instruirii. Tinerii nu vor sa nu mai invete,ci vor sa invete altfel. Scoala nu stie sa atraga,ea stie doar sa impuna!

 Si da ! Educatia de stat din Romania este jenanta,ca sa nu spun imbecila si de-a dreptul degradanta !

Cu drag,Eutanarliberal

Astazi am sa va povestesc cum a fost acest weekend, pentru ca asa cum am promis in ultimul articol, va voi povesti despre actiunea “Liber la Sport”, ce a constat intr-un campionat de fotbal pe care tinerii liberali l-au organizat pe Stadionul Siderugistul din Galati, pe data de 15 mai.

A fost un campionat de fotbal foarte bine organizat, care s-a desfasurat pe parcursul a 3 ore si jumatate, la startul caruia s-au inscris 8 echipe, Manchester, Milan, Barcelona, Otelul, SCC Nave, HDV,  Graphic, Chelse. Dupa numele echipelor, ai zice ca ar fi fost un super turneu, cu o miza foarte mare si cu jucatori de super clasa.

De fapt a fost un campionat cu cateva echipe de cartier, si o echipa venita din comuna Sendreni (pesemne ca a fost bine mediatizata competitia), unde singurii jucatori de super clasa au fost:

Julian Pavelinio (SCC Nave) cel mai bun din echipa sa de vedete autohtone

Ionel Tomocelovici (Manchester) omul cu venele umflate la fiecare fluier impotriva echipei sale

Georgelinio (Milan) cel mai tehnic jucator al campionatului (s-a nascut talent si a murit

speranta inca din primul meci)

Alesandro Baicovici – a pierdut prmiul meci pentru ca a jucat prima repriza cu ochelarii necorespunzatori si cand si ia schimbat la pauza si-a dat seama ca de fapt conducea cu 0 la 4

Jesy TrOanca (SCC Nave) – Salvatore de la Patria, a calcat stramb chiar din primul meci (la propriu nu la figurat) a fugit de responsabilitate pe ultima suta de metri a finalei cand s-a dat accidentat parasind terenul inainte de fluierul final.

Valentines Craciunescu (SCC Nave) – portar de prima mana rupta, si fundas de banda redutabil (posibil inlocuitor a lui Jelev)

Tudorelurelu se Stie – a inceput ca atacant acest turneu si la terminat ca medic tinandu-i cu succes locul domnului doctor Troaca.

A fost un spectacol fotbalistic deosebit, fazele spectaculoase alternand la intervale scurte de timp cu cele tragico-comice. Domnul antrenor Floooooorinnn Palimarencoooo a fost in zi mare, a strigat si s-a agitat la toate fazele de atac, mai ceva ca Dorinel la meciul cu Steaua.

Fiind pe ultima suta de metri, si apropiindu-se tot mai mult finala campionatului, ne-am dat seama ca lipsea unul din cele mai importante obiecte din acest decor si anume Cupa ce urma sa fie decernata castigatorilor. Dupa multe telefoane si cateva cuvinte mai putin ortodoxe a ajuns si cupa de la firma de personalizari careia nu ii dam numele ca sa nu ii facem reclama proasta (nu pot sa-mi dau seama cum poate dura branduirea unei cupe 3 ore cand in mod normal dureaza 10-15 min), dar intr-un final cupa a ajuns acolo unde ii era locul in mainile campionilor.

Trecand peste toate aceste comentarii, echipele care au ajuns in finala au fost Mancheste si SCC Nave. A fost o finala frumoasa in care s-au impus cei de la Manchester cu 7-2 si au castigat Cupa “Liber la Sport”, impreuna cu medaliile si diplomele pe care domnul Marius Stan le-a inmanat castigatorilor in cadrul festivitatii de premiere.

Acestea fiind spuse din cabina comentatorului de Evenimente Liberale isi ia la revedere de la dumneavoastra comentatorul acestei actiuni Eu.Tinar.Liberal. si va astept cu drag si data viitoare.

Astazi am sa va zic cum a petrecut tanarul liberal Ziua Europei, intr-un cadru frumos, inconjurat de colegi si prieteni. Dupa cum stim cu totii 9 mai este o zi speciala pentru toti cetatenii Uniunii Europene, asa ca nu am putut sta degeaba si am organizat un seminar in complexul de agrement Priza Dunarii, pe tema “Importanta Dunarii in Economia Uniunii Europene”.

A fost o zi foarte frumoasa cu un soare arzator si multa voie buna, a fost o zi pe care nu o voi uita prea curand, avand in vedere ca am invatat cateva lucruri noi despre importanta Dunarii in Economie, iar dupa 2 ore de prezentari si discutii interactive, a venit partea mea preferata a acestei actiuni si anume: un gratar si foarte multa buna dispozitie.

In bunul nostru spirit liberal am organizat cateva mici concursuri de ping-pong, biliard, jocuri de carti, si tenis cu piciorul, si la cel din urma concurs a avut loc faza zilei, la care (desi a fost dureroasa) nu m-am putut abtine sa nu rad: un alt coleg de al meu a reusit sa cada si sa se loveasca in inversul fetei, atat de tare incat vreo 20 de minute a intrat intr-o stare profunda de stand by.

Toate bune si frumoase, cu concursuri, cu ceva educativ, si cu faze comice, mai ales cand la jocurile de carti colegii mei reuseau sa se enerveze destul de tare de parca ar fi jucat pe viata si pe moarte. Nu am crezut niciodata ca un banal joc de septica poate naste atatea pasiuni, si ca pierzatorii se pot oftica atat de tare.

Dar trecand peste toate acestea, undeva in jurul orei 19 am inceput si noi sa ne intrebam “de mancat noi ce mai bem?”, asa ca a trebuit sa mergem fiecare la casa lui, dar nu inainte de a stabili o viitoare actiune si anume organizarea unui concurs de fotbal pe data de 15 mai. Va voi prezenta detaliile acestei actiuni intr-un viitor e-mail.

Va las sa va mai ganditi daca vreti sau nu sa veniti in Strada Universitatii nr 6, eu.tinar.liberal va astept cu drag…

P.S. Am uitat sa mentionez de concursul de “halbere”, dar cred ca v-ati prins ca nu se poate voie buna fara halbere, va salut si ne mai auzim…

Activitatea politică de tineret este, ca şi viaţa, complexă, şi are multe aspecte. Unele plăcute, altele mai puţin plăcute.

De exemplu, un eveniment ca şi „Gala premiilor TNL” este categoric unul dintre cele mai frumoase şi interesante lucruri care se pot desfăşura în cadrul filialei de tineret Galaţi. Nu numai datorită semnificaţiei galei în sine, deşi o vizită la Palatul Parlamentului şi posibilitatea de a te întâlni şi a sta de vorbă cu liderii marcanţi ai Partidului Naţional Liberal (Crin, oh da!) nu e chiar de ici, de colo.

Dar în primul rând, o gală a premiilor, un congres de alegeri la nivel naţional şi altele asemenea dă ocazie producerii unui eveniment care întotdeauna rămâne memorabil. Expediţia. Se ştie că scopul este foarte important, dar nu mai puţin importantă este călătoria făcută pentru atingerea acelui scop. Şi, deşi nu toată lumea ştie asta, dar vă spun eu, şi e bine deocamdată să mă credeţi pe cuvânt, adevărată călătorie este întoarcerea.

De-a lungul activităţii politice am experimentat personal mai multe expediţii, unele dintre care au căpătat chiar şi supranume, de exemplu – „Centura de siguranţă”, când mijloacele de deplasare au fost automobilele personale şi respectivul accesoriu a fost un important element, care a dat naştere la multe speculaţii şi la nişte poze memorabile.

Tura asta a fost, evident, memorabil. Este drept că, datorită unor mici neconcordanţe, a întârziat autocarul o oră. Dar este la fel de drept că am avut parte de cel mai de gaşcă şofer posibil. Apropos, dacă participaţi vreodată la vreo expediţie cu autocarul, mare atenţie la şofer. Dacă nu e persoana potrivită, se poate duce naibii toată treaba. E drept că era cam cald în autocar, dar în schimb era cât p’aci să pierdem o trapă de aerisire pe drum. Cu tot cu cei doi colegi care se ţineau de ea. Într-un final ne-am consolat cu nişte ice-tea. Inevitabil, din cauza căldurii.

E drept că Gala de anul asta nu a fost la fel de spectaculoasă ca alta dată. Adică, nu concerte cu Voltaj, nu automobile de epocă. Mă rog, criză, opoziţie, înţelegem. În schimb, parcă am fost mai mulţi ca niciodată. Nu ştiu de ce dar se pare ca tineretul liberal înfloreşte în regim de opoziţie. E o trăsătură specifică, care se întâlneşte exact pe dos în alte părţi.

După ce am consumat experienţa politică a evenimentului, cu toate că anul acesta n-am câştigat nici un premiu, ne-am hotărât să consumăm şi niţică distracţie. Care, ca niciodată, a fost peste cele mai nebuneşti aşteptări. În Bucureşti, după vizita obligatorie la KFC, pentru regenerarea forţelor am luat cu asalt cluburile TWICE şi La Scena. Fiecare, după preferinţe. După vreo 6 ore, ne-am reîntâlnit. Adică, în fine, cei care nu s-au rătăcit şi pe care au trebuit să-i caute ceilalţi. Mi-am adus aminte. Foarte important. NU LĂSAŢI TELEFOANELE PERSONALE ACASĂ LA PĂRINŢI, CÂND INTENTIONAŢI SĂ VĂ RĂTĂCIŢI ÎN CAPITALĂ!

În fine, după ce ne-am adunatără, am plecat voioşi spre casă. Întoarcerea a durat cam 5 ore – logic, pentru că am prins trecerea la ora de vară. S-ar zice că nişte oameni plecaţi de dimineaţă şi cu o activitate atât de intensă, ar trebui să se odihnească niţel pe drumul de întoarcere. Nah. Wrong answer. În primul rând, mai era niste ice-tea în autocar. Nu atât de rece, dar mergea şi aşa. În al doilea rând, timpul zbor când „Eu niciodată”.
Cam asta a fost. Participanţii, în ordinea în care mi-i aduc aminte :

Georgiana – Pistruiată ca de obicei, de data asta nu s-a mai lăsat prinsă de avalanşă.

Sabina – La prima experienţă de gen, a fost okay, deşi a dormit la întoarcere.

Axy – A ajutat-o pe Mica într-o problemă cu un fermoar.

Mica – A avut mari probleme cu un fermoar. Nu cred că s-a rezolvat. Ah, şi are un râs extraterestrial.

Luci – Energie, beatitudine, tinereţe. Dar l-a cam ajuns la un moment dat.

Alex B.– The portrait of Dorian Gray. Oare l-o fi terminat?

Florin – N-avea tricou de schimb. Şi-a luat unul negru, pe care n-a vrut să-l dea la nimeni.

Alex D. – Serios, ca de obicei. Ochelari, ca de obicei. Ca niciodată, mai puţin activ.

Ciprian – Responsabil cu ceaiul. Fără accidente, din fericire. Vă daţi seama ce înseamnă sa faci ceaiul în mers, nu?

Alinutza – Parcă i-a cam dus dorul lui Alex (Altul decât B. şi D.)

Ovidiu – The ultimate poker game. Parcă nu câştiga. Oricum, erau doar jetoane.

Iulian – Cat p’aci sa treaca observat pentru ca petrecut foarte mult timp cu colegele din alte localitati. Politica poate fi foarte solicitanta uneori.

Stas – Nu e credibil când vorbeşte la telefon. Nu ştie unde e sectorul 6, şi îşi lasă telefonul aiurea. Dar e al nostru.

Umberto – Categoric, putea să ia premiul scoica expediţiei, având în vedere ca a scos cele mai multe perle.

Cătălin – A fost o umbră, dar nu cred ca ar trebui să spun a cui.

Emil&Andra – Cuminţei amândoi, au stat mult unul cu altul.